Senatul american a aprobat, miercuri, aderarea Finlandei și Suediei la NATO, cea mai semnficativă extindere a alianței din 1990 încoace, ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina.
NATO și-a oficializat invitația adresată Suediei și Finlandei de a se alătura alianței la sfârșitul lunii iunie, iar decizia trebuie să ajungă la parlamentele și legislativele celor 30 de state membre pentru ratificarea finală.
Președintele Joe Biden a trimis protocoalele pentru ratificare la Senat în iulie, deschizând calea pentru vot, care necesita aprobarea a două treimi din Senat pentru a avea succes.
McConnell a precizat că aderarea Suediei şi Finlandei în NATO „nu va face decât să consolideze cea mai de succes alianţă militară din istoria omenirii”.
Suedia şi Finlanda şi-au anunţat amândouă intenţia de a adera la NATO în luna mai, după ce invazia Rusiei în Ucraina a provocat o schimbare bruscă a atitudinii faţă de aderarea la bloc, potrivit Reuters.com.
Liderul minorităţii din Senat, Mitch McConnell, a prezis, în remarcile făcute miercuri în plen, înaintea votului, că acesta va fi „pe cât de decisiv, pe atât de bipartizan”.
Rezultatul final al votului din Senat a fost de 95 la 1, senatorul republican Josh Hawley din Missouri votând în opoziţie, iar senatorul republican Rand Paul din Kentucky votând ”prezent”.